Nu contează care este numele meu, contează că pot avea vârsta cuprinsă între 3 și 12 ani. Dacă sunt liniștită și mă încadrez în normele sociale impuse  – sunt liniștită, admit că părerea adulților contează mai presus de orice nevoi personale, dau dovadă de maturitate intelectuală și de un aparent echilibru emoțional, învăț în liniște – sunt iubită. Pentru asta, răsplata este să mă împing spre performanță, fără să cer ajutor niciodată, dacă se poate.

“Mi-au trecut prin mână sute de copii evaluați în ultimii 10 ani. Părinții băieților îi aduc la evaluare pentru că se simt copleșiți de comportamentul acestora  – prea temperamentali sau prea timizi – și i-ar instituționaliza (într-o școală) rapid. Părinții fetelor vorbesc în termeni laudativi și cu o oarecare mândrie despre ele, atunci când descoperă că au abilități peste medie. Dacă primii descriu un copil (băiat) cu care nu știu ce să mai facă la școală, cei din a doua categorie, descriu niște copii (fete) creative, atente la detalii, ascultătoare. Asta e specific la vârstele preșcolare și în primii ani de scoala (6, 7 ani).” (Simona Mitrea, Doctorand în Științele Educației, Fondator RGS)

D, 3 ani. “A recunoscut coloana sonoră a filmului Lion King și a început să o cânte în întregime. A știu cum se numește compozitorul și interpretul.”

M, 5 ani. “Desenează cu acuratețe, în cele mai mici detalii, a descoperit singură literele la 2 ani, știe tot alfabetul, a început să citească singură, folosește un vocabular bogat, face deja balet, pictură și pian”

A, 7 ani. “Se plictisește la școală. Ea deja știe să calculeze cu numere peste sute, chiar mii. Înțelege chiar și numerele negative.”

Acești părinți își descriu fetele într-un moment când plasticitatea creierului e maximă, când învățarea prin descoperire este firească, când imaginația debordează, iar creativitatea le ajută să inventeze povești folosind un vocabular adoptat de la adulții din viața lor, pe care îl decodifică prin acțiunile repetitive pe care le fac.

“Am constatat că apropiindu-se de vârsta preadolescenței, încep ușor, ușor și fetele să riposteze, însă într-un mod în care se întorc mult spre ele însele și spre nevoile lor emoționale.” (Diana Butnaru, psiholog)

S, 10 ani. “Nu-i place deloc la școală. S-a închis foarte mult. Din copilul care explora singur, acum nu mai are plăcere pentru nimic. Stă și privește mult în gol. Dintr-un copil extrovert, s-a transformat în unul interiorizat”

C, 13 ani. “Nu știm ce să mai facem cu ea. E tristă mai mereu. Performanțele sale școlare au scăzut, deși știm că poate. Nu-și mai găsește bucurie în nimic. Nici când petrecem timp împreună. ”

Acasă, într-un mediu securizat, la vârstele mici își dau voie să fie libere și să exploreze, căutând continuu aprobarea și acceptarea celor dragi, căzând, în timp, în capcana submisivității și a dependenței de părerea apropiaților.

La școală, după vârsta de 8 ani, își doresc să fie ca celelalte, să nu se diferențieze și să fie acceptate în grupul fetelor “de gașcă, cool”. Încep să fie reticente în a se arăta “diferite” prin exprimarea informațiilor care să indice că știu ceva mai mult față de celelalte, aducându-le, astfel, respingerea.

“Fetele “gifted” sunt invizibile în școală”, afirmă Barbara Kerr, Psiholog și Cercetător în Educației, Universitatea din Kansas

“A society that wastes female brilliance has made it the norm for gifted women to lead an average life, and gifted women have largely adapted to that norm” (p. 171).

Mesajele subliminale legate de performanțele lor școlare, dincolo de trăirile lor emoționale, încep devreme și se acumulează în timp.

“Others, who know, guard it as a well-kept secret. This means that the abilities they could use to develop their potential are instead wasted on adjusting others’ expectations” (Judy W. Eby & Joan F Smutny, 1990).

Pentru fetele “gifted”, asincronia dintre abilitatea cognitivă și imaginea de sine poate lua diverse forme, coroborate cu temperamentul:

  • Li se pare normal să performeze, fără a realiza efortul depus, considerându-l absolut normal (apare anxietatea de performanță)
  • Se sabotează atunci când eșuează, considerându-se subperformante (apar bolile psihice, apare depresia)
  • Aleg plafonarea intelectuală, în avantajul socializării, a acceptării în grup (apar somatizările, fenomenul impostorului)

Comportamentele acestea sunt semnalele de alarmă prin care ne arată că ceva nu este în regulă cu ele la nivel emoțional. În adolescență, aceste fete se automutilează, iar la maturitate intră în depresie severă (Wellesley College Center for Research on Women 1992, p. 2).

Fetele se încadrează adesea la categoria copiilor “minune”, care se pierd în timp. Dacă ripostează la ore, asemeni băieților – să vorbească neîntrebate, să iasă din bancă, să facă o glumă mai puțin potrivită – sunt taxate ca fiind prost crescute, nepoliticoase, agresive, insistente, nesimțite. Aceste etichete produc răni adânci în sufletul și mintea lor. Le crește sensibilitatea la critică, conducând în timp la a-și juca singure feste propriei minți. Conflictele interne cresc odată cu vârsta, dacă nu se intervine asupra mediului lor de dezvoltare.

Fetele cu abilități înalte învață să nu ceară și nici să primească ajutor. Ele nu primesc suport emoțional la fel de mult ca băieții, pentru că ele rămân tăcute, submisive și profunde în propriile trăiri.

Din păcate, mulți dintre adulții din cercul de încredere nu le înțeleg sensibilitățile unice și le încurajează comportamente distructive. Din păcate, prea multă validare a capacităților și a muncii depuse, nu o flexibilizează și nu o ajută să conștientizeze când are nevoie de ajutor.

Ellen had this problem. She had considerable musical talent–at a young age she had perfect pitch and played quite expertly on the piano, but she couldn’t read music. No one taught her because she already seemed to know how. When she tried to persuade adults that she couldn’t, they would actually say things to her such as, “Oh don’t be silly; of course, you can. Look at how you play!” Her desire to please increased her fear of failure and, eventually, of having her “flaw” discovered. The expectation that she should be able to do something which she had never learned to do set up her faulty, but not uncommon, logical model. Before too long, any gap in her knowledge made her feel that she was really a fraud. Not being able to read music sowed the seeds of low self-esteem, which her musical talent only intensified. People continued to expect her to perform at an extremely high level, while she herself struggled against this missing piece of musical education. Ellen came to expect extraordinary performance from herself, without having taken the steps or experiencing the freedom to learn and secure a solid musical foundation.

Pentru a descoperi o fată că are abilități înalte, fiți atenți la câteva semnale. Acestea apar foarte devreme, la vârsta preșcolară:

  • Citește și reține multe detalii
  • Își exprimă destul de bine ideile
  • Are abilități analitice și de conceptualizare destul de devreme
  • Explorează o situație din mai multe puncte de vedere
  • Exprimă puncte de vedere ieșite din comun
  • Demonstrează abilități peste medie în artele vizuale
  • Prezintă talent în teatru, muzică, dramă, dans
  • Are capacitatea de a improviza

Peste toate acestea, să fim atenți și la aspectele ce țin de emoțional:

  • Stima de sine scăzută
  • Apatie, bazată pe resemnare sau sentimente de inferioritate
  • Teama de a nu-și asuma riscuri
  • Preocupare exagerată cu privire la acceptarea în rândul colegilor
  • Sentimente ambivalente despre potențialul personal
  • Conflict între statutul său în societate și performanța școlară

Examinați semnele potențiale ale supradotații la fete. În timp ce fiecare fată exprimă talentul în moduri unice, există niște indicatorii comuni:

  • Discrepanțe între performanță și imaginea de sine
  • Discrepanțe între scorurile medii sau scăzute ale testelor scolare și originalitate excepțională, imaginație și perspectivă în proiecte independente sau sarcini
  • Refuzul de a participa, în ciuda semnelor de reușită
  • Apariție bruscă, inexplicabilă, a unei anumite abilități la o fată aparent medie
  • Comportament greșit în clasă care arată ingeniozitate (în ciuda perturbării sale) sau dezvăluie capacitatea de conducere
  • Contrast remarcabil între performanța școlară și abilitățile, realizările și / sau activitățile raportate de părinți sau membrii comunității

La modul general, băieții cu un intelect înalt sunt cu 20% mai dispuşi să fie diagnosticaţi cu autism, 80% mai dispuşi să fie diagnosticaţi cu ADHD, 83% dintre fete sunt dispuse să fie diagnosticate cu anxietate şi există o probabilitate cu 182% mai mare să dezvolte cel puţin o tulburare de comportament.

În concluzie, dacă nu le identificăm și nu le oferim acel mediu stimulativ de dezvoltare din punct de vedere cognitiv și emoțional, ele rămân blocate în propriile trăiri. Devin neperformante,  rămân în umbră și plătesc scump pentru realizările lor excepționale. La maturitate, când dau peste o persoană care începe să le încurajeze, sunt timide, fără pic de încredere în potențialul lor și lucrează ani de zile la recuperarea câștigării libertății de exprimare, în toate formele sale.

Ele au nevoie de adulți sensibili la nevoile lor, grijulii și cu discernământ. Legătura cu tatăl joacă, iarăși, un rol central în dezvoltarea acestora.

Haideți ca împreună să le descoperim și să le ajutăm să-și întindă aripile cât pot ele de sus!