Cine suntem? Călător prin lume (2-11 ani)

Taberele urbane Romanian Gifted School – pentru dezvoltarea abilităţilor înalte ale copiilor cu vârste între 2 și 11 ani
“De-a v-ați ascunselea prin lume”

 

Săptămâna 2, perioada 8–12 iulie 2024 – Cine suntem? (2-11 ani)

Călător prin lume

Activități:
În această săptămână vom „călători” pe continentul african, vom face o oprire la Ecuator și vom poposi într-un safari.
Ne propunem să aflăm despre diferențele dintre continente și țări și să învățăm despre culturile și obiceiurile unor țări din Africa.
Va fi un prilej de însușire a unui vocabular nou, de deschidere către diversitate și multiculturalitate.
Copiii vor lucra împreună și vor realiza măști și obiecte cu simbolistică specifică folosind cât mai multe materiale naturale. Vor recrea un joc legendar african și vor învăța să prepare și să servească o băutură răcoritoare tradițională. Vor realiza un pașaport individual și vor afla despre rolul acestuia.
Dialogul, jocul de rol și povestirea vor fi încurajate pe tot parcursul acestei perioade.
Prin intermediul dansului, copiii vor descoperi, de asemenea, ritmurile și culorile care împodobesc pământul african.

Loc: Comuna Găiseni Cascioarele, Autostrada A1, km 36, Găiseni 087085

Program: 08:30–16:00

Preț:

  • – 230 de euro fără TVA / săptămână (suma acoperă programul educațional zilnic, transportul, masa de prânz și o gustare) – comandați aici.
  • – pentru 2 fraţi /surori înscriși (se) simultan oferim o reducere de 8%
  • – pentru 4 săptămâni de tabără achiziționate, costul este de 820 de euro fără TVA

Notă: reducerile oferite nu se pot cumula

Detalii organizatorice:
Taberele urbane vor fi organizate la sediul Romanian Gifted School și sunt dedicate copiilor cu vârste cuprinse între 2 și 11 ani.
Programul zilnic educațional este de la 8:30 la 16:00.
Costul săptămânal al taberei include masa de prânz și gustarea de după-amiază.
Mesele sunt asigurate de o firmă de catering și planul alimentar este stabilit împreună cu un nutriționist.

Condiții de participare: înscrierea la taberele urbane ale Romanian Gifted School se poate face pentru copiii care au parcurs deja sau sunt programați pentru o vizită de evaluare și observare inițială. Pentru o programare pentru evaluare, accesați aici.

Notă:
Pentru diagnostice confirmate de tulburări de neurodezvoltare sau de personalitate (ADD, ADHD, Sindrom Asperger etc.), vă rugăm ca, împreună cu rezultatul WISC IV, să ne transmiteți și o adeverință de la medicul specialist.
În cazul în care psihologii noștri consideră necesar, vor fi cerute informații suplimentare.
De asemenea, ne rezervăm dreptul ca, pentru aspecte ce țin de comportament violent, verbal sau fizic, să luăm măsurile necesare pentru a ne asigura că întregul colectiv de copii este în siguranță.

Facebook
Twitter
LinkedIn
Folosim cookies pentru a va oferi cea mai buna experienta folosind website-ul nostru. Puteti gasi mai multe informatii in politica de confidentialitate cat si politica cookies. Vezi politica de confidentialitate
Accept
Folosim cookies pentru a va oferi cea mai buna experienta folosind website-ul nostru. Puteti gasi mai multe informatii in politica de confidentialitate cat si politica cookies. Vezi politica de confidentialitate
Accept